vineri, martie 26, 2010

Cu pumnii strânşi, tăcem din gură

TÃCEM DIN GURÃ
de Radu Gyr

Din tot, ne-a mai rãmas aieve,
acest zid grav, aceste dreve.
Crunt ferecati în piatrã durã
cu pumnii strânsi, tãcem din gurã.
Tãcem, parc’am tãcea de veacuri
ca niste funduri vechi de lacuri.
Si ferecat în bezna surã,
de mii de ani, tãcem din gurã.
Ei: ziduri, lanturi, temnicerii,
noi, numai cremenea tãcerii.
Ei, biciuri cu bãtãi si urã,
noi, urias înghet pe gurã.
Deasupra vremii si genunii,
tãcem ca spinii si tãciunii.
Tãcem ca lama de custurã,
tãcem mereu, tãcem din gurã.
Ne linge frigul pe ciolane,
ei, foame, cuie si ciocane
si orice zi e-o muscaturã.
Scrâsnind din dinti, tãcem din gurã.
Tãcem ca lacãtul pe use,
tãcem ca focul sub cenuse,
tãcem… dar noaptea sub celule,
vuiesc torente nesãtule.
Un zgomot bubuie departe,
se darmã parcã ziduri sparte
si parcã lanturi cad în zgurã.
Noi asteptãm, tãcem din gurã.
(Inchisoarea Aiud)

Astfel, sufletul nostru, rămas legat de o altă lume, rătăceşte azi într-o viaţă care nu e a noastră. Faţă de lumea de acum noi ne simţim străini, în ea nu ne găsim un alt rost decât acela de a o curma spre a învia vremurile de demult şi a le spori frumuseţea tăria şi dreapta rânduială românească.

S-ar părea astfel că eu şi camarazii mei suntem un fel de ciudate făpturi cu două vieţi, un fel de strigoi ridicaţi dintr-o lume apusă spre a purta duhul spaimei de azi. Chiar aşa suntem. Suflete dezrădăcinate care, purtându-şi neodihna peste o viaţă dărâmată, nu vor avea pace nici în mormânt până când nu vor ridica din nou ceea ce alţii au pângărit, au risipit şi au pus sub blestem.

Oamenii veacului de astăzi să-şi oprească o clipă huzurul şi nepăsarea şi să asculte ciudatele zgomote care frământă adâncurile neînţelese şi chiuie cu vânturile nopţii. Şi să ştie: se apropie stăpânirea strigoilor, cumplită!

(Ion Moţa - Autobiografie, martie 1936)

vineri, martie 12, 2010

Sanatate de contrabanda

Ieri citeam si distribuiam prin messenger un articol (http://stiri.rol.ro/content/view/560968/2/) despre pesticide si metale grele ajunse in zapada depusa in toata tara. Daca explicatia pesticidelor (marea problema fiind DDT-ul, care, desi interzis de 20 de ani, iata ca inca ne bantuie) este utilizarea lor de-a lungul deceniilor in agricultura, infiltrarea lor in panza freatica, de unde urmeaza circuitul apei si ajunge din nou la noi prin rauri, ploaie si zapada, explicatia metalelor grele este mai greu de digerat. Din pacate, nu avem inca un raport stiintific clar, insa prezenta metalelor grele intr-o concentratie care-i uimeste pe cercetatori, deci care nu se intalnea pana acum, probabil nici pe vremea cand aveam industrie, a fost coroborata pana acum doar cu notoriile CHEMTRAILS (eng. urme chimice, adaptate in romana si ca dârele mortii laste de avioane). Aceste urme nu trebuie confundate cu simplul condens observabil in urma avioanelor care dispare intr-un singur minut. Dârele mortii, Chemtrails, nu dispar de pe cer, ci ele persista foarte mult, largindu-se si, daca sunt mai multe in acelasi loc, putand acoperi cerul ca niste nori rarefiati. Ele contin metale grele, otravuri extrem de periculoase daca sunt inhalate, imprastiate in secret cu niciun alt scop posibil decat acela de atac asupra oamenilor. Cu totii ati vazut aceste urme pana acum, insa, probabil, nu ati stiut ce erau. Si eu le-am vazut de nenumarate ori si pot spune ca sunt mai multe in sudul tarii, de la Buzau la Bucuresti, insa niciun colt de tara nefiind lipsit, existand multe poze din sate de munte in acest sens. Iata doua articole importante aparute in limba romana: http://ro.altermedia.info/noua-ordine-mondiala/marturii-zguduitoare-privind-darele-mortii-chemtrails-care-apar-pe-cer-in-urma-unor-avioane-spre-a-raspandi-pe-ascuns-boli-suferinta-si-moarte_18938.html si http://eufrosin.wordpress.com/2009/10/13/crime-din-cer/

Azi citeam un articol despre pericolul becurilor fluorescente, acelea care vor inlocui obligatoriu (de la UE citire) toate becurile vechi: migrene, ameteala, angoasa, confuzie, oboseala, iritatii ale pielii si tensiune oculara. Nici nu ma mir, de fiecare data cand dau de lumina aceea alba, orbitoare, suparatoare si, as putea zice, inumana, incep sa ma doara ochii.

Insa, mult mai important, becurile fluorescente compacte sunt pline cu MERCUR, unul dintre cele mai toxice elemente de pe Pamant. In fapt, toate aceste becuri contin cel putin 4-5 miligrame de mercur, de 200 de ori mai mult decat intr-un vaccin. Exista destul mercur in fiecare bec pentru a contamina 23000 de litri de apa curata. A sparge un astfel de bec inseamna a risca distrugerea sanatatii intregii familii sau a colectivului de la birou, cu destul mercur imprastiat in atmosfera pentru a necesita servicii specializate si costisitoare de dezinfectie. Un articol bun apare si pe situl senatorului Iulian Urban http://www.urbaniulian.ro/2010/01/29/energie-murdara-afla-cat-de-nocive-sunt-noile-becuri-cu-lumina-fluorescenta/

Sa va mai amintesc de otravirea agriculturii romanesti cu Iridium, substanta cancerigena experimentata in premiera mondiala pe Romania ? Sa va reamintesc de Codex Alimentarius (incercarea de infometare stiintifica prin lipsirea de nutrienti, interzicerea de produse naturiste, limitarea accesului la vitamine si asigurarea monopolului industriei farmaceutice despre care aflam lucruri tot mai sinistre) ? Acelasi Codex asupra caruia TVR 3 incerca azi o spalare pe creier a telespectatorilor. Mesaj catre jurnalisti si "experti" de teapa celor de pe TVR 3: uitati-va la Grecia, unde politicieni, bancheri si jurnalisti corupti sunt amenintati cu moartea pentru crimele si tradarile comise.

Ca in orice prohibitie, lucrurile cautate vor ajunge de contrabanda. Daca nu actionam, vom ajunge sa cumparam becuri normale, incandescente de pe piata neagra. Vom ajunge sa cumparam hrana naturala, suplimente si medicamente naturiste de contrabanda. Daca se vor gasi. Se poate supravietui si asa. Dar nu ne-au ajuns deceniile comuniste de reprimare a libertatii ?

Ajunge !

Cat timp ne vom mai ascunde indignarea ?
Nu mai tolerati nedreptatea, abuzul, otravirea chimicala si biologica!
Luati atitudine de fiecare data cand vedeti ceva gresit. Haideti fratilor, ca se poate ! Suntem deja foarte multi, sare unul cu o idee si 2, 3, 10 il ajuta. Faceti plangeri si petitii si cereti sa se investigheze CHEMTRAILS, d
ârele mortii. Suspendati utilizarea IRIDIUM-ului. Cereti abrogarea Codex Alimentarius. Dati in judecata autoritatile de fiecare data cand abuzeaza de puterea lor. Ei se intind atat cat ii lasam noi. Daca noi punem capul in pamant si inghitim in gol, ca pe timpul comunismului, vom fi tot mai oprimati. Fratilor, inca mai avem libertate ! Haideti s-o folosim !