Calatorie in Moldova si Ucraina

Ma trezesc dis-de-dimineata. Frig, ploaie, urat. Mama: "lasa ca te duci in alta zi". Olga, sms: "ce ghinion! aici ploua si e urat si, mai ales, vremea nu da semne sa-si revina :( was machen wir jetzt ? hm ?" Eu nimic, ma duc, lasa ca vremea se drege, am vazut pe yahoo weather. Ma duc la Billa si iau maxi-taxiul care merge pe la Sculeni. Stam la vama vreo ora si apoi trec pentru prima oara Prutul pe un pod ingust si plin de vegetatie. Drumul e SF, ingust de parca asfaltul se faramiteaza la margini. La un moment dat dam sa depasim un camion intr-o curba. Rea idee pentru ca ramanem efectiv fara asfalt, incetinim si depasim totusi folosind si pamantul de langa sosea. Iese soarele si incep sa am un sentiment fain, de aventura, de descoperire. Trecem prin sate si orase si simt un aer specific, ceva intre Romania si Rusia, care pariez ca se intalneste doar in Republica Moldova. Ma simt bine in aceasta calatorie, mi se pare de datoria mea sa vad Basarabia, fratii nostrii, pamant romanesc. Am o senzatie de tara izolata, aproape nicio masina cu numar strain, niciun turist (in afara de mine, evident). E vorba de o izolare administrativa, institutionala, politica. Pentru ca altfel e probabil una dintre cele mai mobile tari din lume la nivel de cetateni. O groaza de oameni trec frecvent granita spre vest catre Romania sau restul Europei. Asta desigur stiam dinainte. Ceea ce nu stiam e ca si mai multa lume trece frecvent granita de est in Ucraina sau catre Mama Rusia. Moscova si Sankt Petersburg sunt pentru moldoveni un fel de Italia si Spania pentru romani in ceea ce priveste munca in strainatate. Vorbind politic, Moldova mi se pare o miza ratata de Romania si castigata ca zona de influenta de Marele Urs.

Si ajung in Chisinau. 700.000 locuitori, "de doua ori cat Iasul si cam la fel de verde" cum imi spune cineva. Reclama la Lada noua cu design modernizat cu doar 999 euro. Uau, imi zic, uite i-au intrecut pe indieni. Ar putea da lovitura cu masina asta. Aveam sa aflu mai tarziu ca pretul indica doar prima rata. Sms: Moldcell va ureaza bun venit in Moldova. Ambasada Rusiei - cea mai sumbra si impunatoare constructie din oras. Un bulevard central mare si aglomerat: Stefan cel Mare, de altfel eroul lor national. Olga ma asteapta la Moltelecom. Ne plimbam pe bulevard. Magazine misto de firma, inca n-au mall dar, dupa cum zice reclama, "in curand toate vor fi la locul lor". Pancarte cu Sarbatoarea Nationala Limba Noastra (trebuiau sa puna in paranteza romana ca sa nu fie confuzii) in Piata Marii Adunari Nationale :). In fata parcului vanzatoarele care nu vorbesc romana dar cu care te intelegi prin semne vand de toate, inclusiv insemne sovietice. Bineinteles ca nu rezist sa nu-mi iau o insigna cu Lenin. Apoi coboram niste scari si intram intr-o crama Milestii Mici cu degustare cu tot (cum n-avem in Romania) si-mi iau o sticla de Codru de-o varsta cu mine la doar 100 lei moldovenesti (la cursul de 1 Ron = 4 Lmd).

Dupa asta mergem sa mancam ceva la un restaurant dragut unde servim o supa crema de pui intr-o farfurie de paine, mmm... delicios.

Ne-am mai plimbat prin oras. Iata aici Mitropolia:

Am luat maxi-taxiul din Gara de Nord ca sa ajungem la Olga acasa, in Sarateni. A doua zi ne-am intors pe aceeasi autostrada (tot specifica) Chisinau-Balti:

Bine, aici nu arata f bine, dar tot avea trei benzi, iar in mare parte are 4 benzi, fara separatia sensurilor. In apropierea Chisinaului arata destul de bine. Mai departe e mai invechita, dar cu zone unde s-a mai intervenit in ultimii ani, ceea ce arata potential in dezvoltarea infrastructurii pe viitor. Aici am surprins niste motociclisti in timp ce ii depaseam:


Si un portret al meu, realizat de Olga:



Ajungem in Chisinau, fix de sarbatoarea Limba Noastra. Lume multa in parc, fanfara, voie buna. Totul, bineinteles, vegheat indeaproape de politia omniprezenta care opreste masini straine pe strazi si chestioneaza (calare, in dreapta) oamenii care fac gratare langa lac.



Frumusetile moldovenesti nu se lasa asteptate si nici nu accepta ca ar fi mai prejos decat surorile lor de peste Prut.




Am fost si la un Salon de Carte, organizat in doua sali ale Bibliotecii Nationale. Mai jos este afisul evenimentului si, in dreapta, ce am gasit intr-unul dintre standuri.



Una din dilemele Moldovei: a fi sau a nu fi in NATO...



...probabil trebuie sa se mai documenteze. Ii cer Olgai sa mergem intr-un loc de unde sa pot vedea tot orasul. Si asa imi iau la revedere de la Chisinau cu o panorama din Roata Mortii de la balci.



Urmatoarea destinatie, pe care o intuiti din titlu, nu era nici pe departe premeditata. Pur si simplu fusesem ieri la Gara de Nord, unde am vazut autocare cu destinatii normale pentru moldoveni, dar exotice pentru mine: St. Petersburg, Baku, Moscova, Lvov, Kiev, Istanbul, Minsk etc. Azi trebuia ori sa ma intorc la Iasi ori la Olga si sa plec maine spre Iasi. Cu toate astea, in timpul plimbarilor prin oras, poate undeva la o altitudine mai rarefiata (mai panoramica) am gandit cu limpezime si inspiratie si am hotarat sa ma imbarc singur intr-o aventura pana la Kiev. Olga a insistat sa nu merg sau macar sa mai astept pana maine. Eu nimic ! Eram hotarat. Si in aceasta hotarare descopeream o frumoasa libertate si capatam un sentiment de "totul e posibil".


Asa ca ne pornim noi spre autogara cu maxi-taxi, cu bilet de 1 leu (25 bani la noi). Auzisem ca se scosesera vizele pentru Ucraina, ca urmare a aderarii Romaniei la UE, asa ca nu aveam nevoie decat de pasaport. Bani: aveam destui, dar a trebuit sa schimb in gara ca sa cumpar grivne. Cand am ajuns la autocar...



...ni s-a dat sa completam o foaie cu datele personale... in alfabet chirilic ("pentru ca vamesii ucraineni nu stiu latineasca"). Noroc ca inca mai era Olga cu mine si mi-a scris ea, pentru ca eu nu stiam o boaba si doar ma duceam in Ucraina unde "nimeni nu vorbeste engleza" si mai au si alt alfabet. Deci am avut un pic de curaj. Numai ca foaia cu pricina continea o ultima rubrica: adresa. Adica unde o sa stau in Kiev. Eu de unde sa stiu ? Ma duceam de nebun, gaseam eu ceva acolo. Nu merge, "trebuie sa scrii ceva, orice, ca nu se pricepe vamesu' ucrainean cu 4 clase", cum imi zice un cetatean din autocar. Zis si facut. Iau un hotel zis de unu', o strada de la altu' si un numar imaginar. "Si daca nu tine ?" Nu-i nimic, daca ma da jos la granita, asta este, ma intorc la Chisinau sau la Sarateni. Pretul, foarte bun: 280 lei adica 70 RON.


Si asa, mi-am luat la revedere de la Olga si am plecat spre Kiev la 20:30 duminica. Urma sa ajung luni la 7:30 la destinatie si miercuri seara sa ma intorc cu acelasi autocar care facea un du-te-vino continuu. Pe la 0:00 ajungem in vama Otaci, in nordul Republicii Moldova. Nu banuiam ca urma sa stam acolo fix 2 ore si 15 minute. Intra vamesul sa ia pasapoartele, numai ca ne cam ia si la rost. Pe toti ii intreba ceva si toti stiau sa-i raspunda. Majoritatea erau moldoveni si ucraineni, plus 4 turci care se duceau la munca si 2 rusi, tratati cel mai respectuos. Eram singurul roman, singurul cetatean european si singurul care nu stia rusa/ucraineana, tot aia (sunt cam ca romana cu moldoveneasca). Dupa verificarea pasapoartelor, le primim inapoi in transe. Turcii sunt coborati, la fel si cativa moldoveni. Pasaportul meu intarzia. Pana la urma se urca si turcii si intra soferul, care transporta pasapoartele la indicatiile vamesilor. Avea in maini 3 pasapoarte: 2 albastre si 1 grena. Se uita in ele si cheama 2 moldoveni, posesorii pasapoartelor albastre. "Veniti, vor sa va dea jos din autocar. Ati scris adrese din minte sau ce-ati facut?" Mai ramanea un pasaport grena care putea fi ucrainean, rus sau romanesc. Se uita in el, eu cu inima cat un purice ma rugam sa nu fie al meu, pentru ca, in mod evident, urma sa am aceeasi soarta cu cei dinainte. Soferul citeste: "Popa!". Eu ma resemnez, imi iau ghizdanul si sacosa (singurele posesiuni) si ma pregatesc sa cobor si sa indur o lunga noapte racoroasa. Cand colo', soferul imi intinde pasaportul fara alte obiectii. Am reusit ! Sunt liber ! Ma simteam ca un evreu din Lista lui Schindler. M-am dus fericit la locul meu unde am primit asigurari si de la moldoveanul de alaturi ca am scapat. In jumate' de ora se pornea din nou autocarul si intram in Ucraina pe o bezna teribila si pe un drum ingust si serpuitor.

N-am reusit sa atipesc mai mult de 5 minute insa, dupa oprirea in Zytomyr, de cum s-a facut un pic de lumina, pe la 05:30, am inceput sa buchisesc panourile publicitare. Mi-am dat seama ca era singura mea scapare. Nu aveam la mine nicio harta, niciun ghid, nimic. In schimb, puteam sa-mi readuc aminte cateva litere pe care le invatasem intr-a saptea de la Stefan Cianga (cand foloseam alfabetul chirilic pe post de cod in clasa) si, ajutandu-ma si de literele identice cu cele latine, puteam sa le aflu pe cele necunoscute prin eliminare. Ca la un joc logic. Si m-am chinuit 2 ore citind toate indicatoarele si reclamele din orase sau de pe drum pana am reusit sa deprind mai toate literele, mai putin vreo 4. La 07:30 eram in Kiev. Numai ca era luni, 1 septembrie. Ghinion. Inceputul anului scolar si la elevi si la studenti in tot spatiul ex-sovietic. Aglomeratie cum nu e nici in Bucuresti. Stateam blocati in trafic inca de la vreo 15 km in afara orasului. Am ajuns la Autogara Centrala in fix 1 ora jumate, nemergand deloc prin centrul orasului. Mai jos, o cladire inalta in constructie dintre sutele la fel din Kiev, un adevarat boom imobiliar, apoi deschiderea anului la o scoala generala, cu elevii aliniati si o mica problema la motor.

Si ajungem in autogara, la mama naibii fata de centrul orasului. Cer soferului sa-mi scrie in chirilica si in latina numele autogarii: Platforma Moscova. Apoi ies in lumea larga. Ajung intr-o statie "Do you speak english?" Oamenii dau din cap ca nu. Cu greu gasesc o tipa mai tanara care probabil facea engleza la scoala si care imi explica ce autobuz sa iau in timp ce traversam strada. Iau autobuzul. Biletul costa 1 grivna (50 bani). Si merg, si merg. Si opreste autobuzul la dracu'n praznic. Toata lumea iese. Soferita imi spune ceva, nu inteleg (dar banuiesc) si apoi o vad ca-mi face semne disperate ca e capat de linie. Tot ea imi explica, tot prin semne, sa traversez si sa iau acelasi autobuz in cealalta directie. Zis (adica indicat) si facut. Trec strada prin pasaj - ca la orice bulevard mare - si astept in statie. Acolo ma abordeaza un batranel care ducea un fel de carucior. Nu stie engleza, imi vorbeste mult in ucraineana si un pic in germana ca doar a lucrat in tinerete in Dresda, in Republica Democrata Germana. Vede ca sunt turist si imi spune ca sunt niste monumente prin zona, dar eu nu stiam cum sa ajung mai repede la un hotel ca nu mai puteam de somn. Dupa juma' de ora vine si autobuzul cu pricina. Intru si merg si merg... dar nu ma mai las asa si intreb. Aia nu stie engleza, ala nici atat. In sfarsit stie o tipa care mergea spre scoala probabil. Imi spune ca tre sa schimb, sa iau metroul. Norocul meu ca si ea mergea in centru asa ca ma tin dupa ea. Coboram la metrou pe o scara rulanta extrem de abrupta si de lunga, cum am mai vazut doar in Praga. Oricum aici era si mai si: iti lua 2min 30'' sa cobori si 3 min sa urci.

In metrou o mai intreb despre vreo 4 litere pe care nu stiam sa le pronunt si ajungem in statia Maidan si, dupa ce umblasem catva ore pe la periferia gri, poluata si saracacioasa a Kievului, ies pe scarile rulante direct in magnifica Piata a Independentei, locul revolutiei portocalii din 2004.









Ma invart de cateva ori sa admir Hotel YKPAIHA (Ukraina), care trona deasputra Pietii, taman cel pe care il scrisesem eu in formular, statuia libertatii, rondul si celelalte cladiri. Apoi intru direct la Posta sa caut o harta. Pe langa harta mai trimit si 2 vederi mamei si bunicilor. Bineinteles ca singura persoana care stia de aventura mea era Olga. Familia stia una si buna, ca eu sunt teafar si nevatamat in Moldova. Mamei ii scriu: "Iti trimit aceasta vedere doar in caz ca nu ma vei crede cand am sa-ti spun ca am fost pana in capitala Ucrainei, frumosul Kiev!" Iar bunicilor le explic ca nu i-am informat in timp real de aventura kieveana ca sa nu stea cu griji si ca am ales bine deoarece nu am avut nicio problema. Dupa asta, ma plimb pe bulevardul Khreschatyk - cel mai impunator, ilustrat mai jos in cateva imagini. In poza din randul de jos de imagini veti gasi o Dacia Logan, una din multele intalnite in calatoria mea. De asemenea am vazut multe reclame la Logan in Ucraina, cu foarte multe bannere pe autostrada cu logourile de la Renault si de la Dacia impreuna.

Intru la un oficiu pentru oferte turistice unde dau de o tipa foarte amabila, care, slava domnului, mai vorbea si o engleza buna. Ea ma ajuta sa imi aleg si sa localizez pe harta mea un hotel cat de cat convenabil, dar tot scump. E vorba de Hotel Bratislava pe partea stanga a fluviului Nipru, centrul fiind pe dreapta. Ma intorc la metrou, unde oamenii sunt tare grabiti si foarte nepoliticosi. In sfarsit gasesc pe cineva sa-mi mai dea niste indicatii, iau metroul care efectueaza o spectaculoasa iesire la suprafata si traversarea a Niprului de 2,3 ori mai lat ca Dunarea. In fine, ajung la hotel, ma cazez, trag un pui de somn si ies in oras seara.

A doua zi in Kiev am vizitat cea mai tare manastire din parcare: Pecherska.

Vedere de pe croaziera. Un oras occidental complet. Dovada ca rusii pot sa si construiasca nu doar sa distruga. Ba mai mult, mai au si simt estetic.



Mai jos, statuia a fost ridicata dupa Marele Razboi Patriotic, adica Al Doilea Razboi Mondial, si e o statuie imensa ce te sperie cand o vezi prima oara.

Alte impresii si curiozitati. Ucrainenii beau bere in public: dimineata, seara, pe strazi, prin parcuri si piete, la metrou si in pasaje, tineri, batrani, barbati si femei. Fac cunostinta cu un individ suspect. Imi ofera din berea lui pe terminate. Accept si iau o gura ca doctorie pentru ca nu ma simteam bine la burta. Imi cere bani, refuz sa-i dau. Ma intreaba cum ma cheama. "David". Se incrunta. Sunt evreu ? "Nu, sunt roman". "Aaa, roman", se destinde si imi face semnul OK. Mai fac o croaziera pe Nipru, vizitez Muzeul National de Arta, un muzeu militar in aer liber cu tot arsenalul, savurez niste mancaruri alese si admir peisajul feminin. Ma intorc in Chisinau cu acelasi autocar cum stabilisem si apoi in Iasi. Pot spune ca a fost cea mai curajoasa aventura de pana acum. Sunt multumit si increzator si spun la toata lumea ca m-as descurca si in China.

Ramane o dilema estetica: moldovence sau ucrainence ? Raspunsul e inca o data acelasi: romance.